Suntem siguri că ai auzit cel puțin o dată vorbindu-se despre SEO și cum duce el marketingul online la un nou nivel. Iar dacă până acum era un concept abstract, total necunoscut și care părea aproape imposibil de înțeles, noi venim în ajutorul tău și încercăm să simplificăm lucrurile.

Totuși, să știi că vom lăsa la o parte detaliile tehnice complicate, pe care e mai bine să le lași pe mâna specialiștilor. O agenție care oferă servicii de SEO profesionale (cum suntem și noi) este mai indicată să se ocupe de ele, pentru că lucrează în domeniu și știe „la ce uși să bată” pentru a rezolva imediat orice problemă. Economisești astfel timp și chiar bani.

Ți-am pregătit, deci, o introducere în subiect, menită să îți ofere o privire de ansamblu asupra lui. SEO are un rol esențial în promovarea pe Google și trebuie să-i cunoști principiile de bază. Vei afla ce anume poți face chiar tu pentru a avea o optimizare SEO cât mai eficientă a site-ului afacerii tale.

SEO – ce înseamnă el și cum îți este util?

Ce este SEO? Ei bine, SEO sau Search Engine Optimization se referă la optimizarea unui site, indiferent de tipul lui, pentru a fi găsit de motoarele de căutare. În România, ne referim în general la Google.

Google are practic o serie de algoritmi după care analizează fiecare site, în funcție de care indexează paginile cu informațiile oferite și mai apoi le pune la dispoziția utilizatorilor săi. Scopul tău este acela de a te situa pe prima pagină în Google atunci când oamenii caută un produs / serviciu sau orice altceva relevant pentru afacerea ta.

Desigur, de preferat este să fii undeva în primele 3 sau 5 poziții, însă asta depinde foarte mult de competiție. Nu dispera, fiindcă, deși e greu, nu e imposibil să ajungi acolo. Trebuie doar să te încarci cu o doză imensă de răbdare, să fii dispus să muncești pentru reușită și să aplici sfaturile noastre de mai jos.

11 sfaturi prin care să faci din SEO un instrument puternic de marketing online

1. Instalează un plugin pentru SEO pe site

Primul pas este să-ți instalezi un plugin dedicat SEO pe site. Fără el, celelalte puncte ale listei sunt mai mult sau mai puțin în zadar. Recomandăm pentru SEO pe WordPress plugin-ul Yoast.

Acesta poate fi plătit, dar are o variantă gratuită ce îți pune la dispoziție tot ce ai nevoie. Astfel, ai un spațiu unde pui cuvântul cheie principal al paginii / articolului, precum și unul pentru numele care vrei să apară la căutarea pe Google și o scurtă descriere. Titlul respectiv nu ar trebui să depășească 70 de caractere (cu tot cu spații), iar descrierea 160 – ambele conținând cuvântul cheie.

2. Folosește cuvinte cheie specifice pe fiecare pagină

În cazul în care nu a fost suficient de clar mai devreme, cuvintele cheie reprezintă structuri de unul sau mai multe cuvinte care descriu ceea ce oferi tu pe pagina respectivă.

De exemplu, dacă scrii despre șosetele ideale de sărbători, cuvântul cheie principal va fi „sosete sarbatori”. Mai poți pune „sosete tematice”, „sosete colorate”, „sosete cu model” etc. Important este ca aceste structuri să fie relevante pentru context și să se regăsească pe pagină.

Fiecare pagină de pe site, fie ea de produs sau un articol de blog, trebuie să conțină mai multe cuvinte cheie. Ai grijă să nu exagerezi însă cu numărul lor, căci Google te poate penaliza.

Ideea este să folosești cuvinte cheie preponderent cu lungimea textului. Cu cât ai scris mai mult, cu atât sunt permise mai multe cuvinte cheie. În plus, cuvântul cheie principal ar trebui inserat chiar de mai multe ori în context (în limita bunului simț). Ai grijă să oferi și calitate, nu doar cantitate.

Ține cont că inclusiv și imaginile adăugate pe pagină trebuie să aibă numele unui cuvânt cheie, în timp ce link-ul paginii ar fi ideal să fie format numai din cuvântul cheie principal.

Și nu, nu este suficient să îți creezi tu o listă de cuvinte cheie. Contează mult ca ele să aibă căutări pe Google. Așa îți vin de fapt clienții. Noi folosim în special Ubersuggest. Este excepțional, pentru că îți arată până și concurența pentru cuvintele cheie.

Fiind la început, nu ești încă o autoritate în domeniu și este indicat să optezi pentru cuvinte cheie mai lungi și mai specifice, care nu au o competiție atât de strânsă.

3. Adaugă backlink-uri

Fiecare pagină ar trebui să aibă două link-uri interne, care să ducă vizitatorul pe o altă pagină a site-ului tău, și eventual un link extern, spre un site mai prestigios – în care ai încredere. Nu promova chestii la întâmplare, deoarece Google te va taxa și nici posibilii tăi cumpărător nu vor fi încântați.

4. Pune meta descrieri și meta titluri atractive

Așa cum am zis mai devreme, e vital să le ai. Google apreciază asta. Totuși, ca să convingi lumea să interacționeze cu ele, e nevoie de creativitate. Un copywriter te poate ajuta pe această latură.

5. Scrie articole de blog sau plătește advertoriale

O secțiune de blog pe site este nemaipomenită pentru a-ți forma o relație strânsă cu clienții. Le demonstrezi că nu vrei doar să le vinzi, ci îți pasă de ei. Google premiază aceste eforturi, mai ales dacă articolele sunt de calitate și nu copiate de altundeva de pe internet sau făcute la mișto.

Pentru a fi și mai vizibil pe Google, poți plăti advertoriale (articole de promovare) pentru SEO diverșilor bloggeri consacrați în aria în care operezi sau publicațiilor gen reviste.

6. Asigură-te că site-uri relevante în domeniul tău au link-uri către tine sau îți menționează numele

Acest element poate intra foarte bine în sfera advertorialelor SEO. Cu toate acestea, e mai mult decât atât, fiindcă nu e neapărat ca site-urile să scrie un articol special despre tine. Uneori ajunge un link bine plasat sau o menționare a brand-ului. Asta se poate face și prin reclame plătite pe Google sau prin afiliere.

7. Verifică viteza de încărcare a paginilor

Un timp bun de încărcare este mai mic de 2 secunde. Nu numai că nu-i place prietenului nostru Google dacă durează mai mult să se încarce pagina, însă și oamenii se plictisesc rapid. În acest sens, ajută să postezi poze cu dimensiunea de maxim 200 kb și nu foarte multe elemente media dinamice.

8. Fii sigur că site-ul e mobile responsive

Având în vedere că mai toate persoanele accesează internetul de pe mobil în zilele actuale, n-ar trebui să scoatem în evidență impactul unui site mobile responsive. Din păcate, practica ne arată că mai există site-uri ce arată ciudat pe mobil și îngreunează navigarea.

9. Optează pentru un aspect general plăcut

Nu-ți încărca site-ul inutil. În același timp, nici nu îl lăsa pustiu. Caută un punct de echilibru, care să nu deranjeze vizual și să încânte privirea. În cazul în care nu te descurci, angajează serviciile unui specialist în web design.

10. Treci la „https” în loc de clasicul „http”

Un certificat de securitate denotă seriozitate și profesionalism. De asemenea, este o confirmare a identității tale, a faptului că ești proprietarul site-ului în ochii lui Google, și a conexiunii securizate.

11. Măsoară constant rezultatele

Ok, ai implementat tot ce am enumerat… și acum ce urmează? Nu te oprești nicio clipă din treabă, ci analizezi rezultatele în timp. Intervin schimbări pozitive sau negative? Ești pe drumul cel bun sau mai ai mult de lucru?

Google Analytics este ajutorul tău de nădejde. De asemenea, te poți baza și pe Afrehs sau Moz. E vorba în mare parte de analize și experimente…

Cum ți se pare SEO ca modalitate de promovare? Îți spunem din proprie experiență că e foarte benefic și te încurajăm să profiți de trucurile despre care ți-am povestit. Este adevărat că pot dura luni bune până să ajungi în top pe Google, dar avantajele sunt de lungă durată.

Ar mai fi multe informații pe această temă, pe care le poți obține făcând un curs de SEO. În schimb, dacă nu vrei să îți încarci memoria cu o mulțime de detalii tehnice, apelează cu încredere la noi – office@creative-marketing.ro. Creative Marketing are servicii de SEO personalizate pentru firme din Oradea, București și orice alt oraș din România sau din afara țării.